Justice.md

 
 

Header 1



  Justiția este idealul intangibil al dreptului, ultima și cea mai înaltă expresie a dreptului.

 

        Însă, justiția nu trebuie înțeleasă doar ca o aspirație spre ceva pur și nobil, ea reprezentînd inclusiv o activitate a organelor judecătorești (criteriul organizațional-funcțional). Repubica Moldova tinde să devină un stat de drept, în care ar exista o adevărată domnie a legii.

      Justiția ar trebui să fie una eficientă în contextul integrării europene a Republicii Moldova. Funcția principală statului de drept constă în faptul că legătura funcțională a dreptului și ststului se caracterizează prin supremația primului asupra celui de-al doilea.

     Principiul independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii are o importanță decisivă pentru asigurarea funcționării adecvate a unui stat democrat6ic bazat pe drept și decurge din mai multe instrumente internaționale.

     Constituția Republicii Moldova prevede la art. 20, un drept fundamental pentru un stat democratic și de drept, și anume: “ accesul liber la justiție“. Astfel, “orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor  care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime”, iar alin. (2) stabilește că ”nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție”.

      În coroborare cu prevederile art.16 și 19 ale Constituției, acest drept este garantat cetățenilor proprii, cetățenilor străini și apatrizilor,bazat pe principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de ordine socială.

      Instanța judecătorească exercită apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime prin somare la executarea unor obligații, prin declararea existenței sau inexistenței unui raport juridic, prin constatarea unui fapt care are valoare juridică, prin alte modalități prevăzute de lege. Art.6 CPC

     Instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sănt stabilite de prezentul cod și de alte legi.

 


     
     
     
    map